Papa Francisc repetă discursul lui Vladimir Putin legat de problema Afganistanului, convins că o citează pe Angela Merkel

Papa Francisc repetă discursul lui Vladimir Putin legat de problema Afganistanului, convins că o citează pe Angela Merkel

Papa Francisc l-a citat din greșeală pe Vladimir Putin, în încercarea de a critica Occidentul pentru implicarea în Afganistan. Era convins că repetă discursul cancelarului german Angela Merkel. Într-un interviu pentru un post de radio spaniol, conducătorul de la Vatican a făcut refere la Merkel numind-o „una dintre cele mai mari figuri politice ale lumii”.

„Este necesar să oprim politica iresponsabilă prin care dorim să impunem propriile valori, în încercarea de a implementa democrația în alte state bazându-ne pe propriile noastre modele, fără a lua în considerare chestiunile istorice, etnice și religioase, ignorând tradițiile altor popoare.”

Sunt cuvintele rostite de președintele rus în timpul întâlnirii pe tema crizei din Afganistan cu Angela Merkel, care a avut loc pe 20 august. Idei pe care Papa Francisc le-a preluat, considerând că aparțin Angelei Merkel.

Interviul a fost înregistrat săptămâna trecută și a fost difuzat miercuri la postul de radio Cadena COPE, din Spania. Oficialii radioului, deținut de Asociația Preoților Catolici, spun că Suveranul Pontif și-a dat acordul asupra conținutului, înainte de a fi publicat.

Papa a vorbit și despre starea sa de sănătate, negând zvonurile potrivit cărora se gândește să se retragă din funcție.

„Nu știu de unde au apărut știrile legate de demisia mea… nici nu-mi trece prin gând”.

Sursa: Sky News

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook