Miss Anglia 2019 revine la meseria de medic în contextul pandemiei

Miss Anglia 2019 revine la meseria de medic în contextul pandemiei
Foto: Instagram

Bhasha Mukherjee este o tânără din Anglia care a câștigat titlul de Miss Anglia în 2019. De atunci a renunțat la cariera în medicină, dar a decis să revină ca medic rezident în timp de pandemie.

Ea a renunțat la poziția de medic rezident în decembrie anul trecut, după ce a câștigat tilul de Miss în Anglia și i-au fost propuse să fie ambasador pentru acte de caritate în afara țării.

Planul era să-și continue munca umanitară până în august, dar a decis să revină în Marea Britanie pentru a ajuta bolnavii de Covid19.

“Am fost invitată în zone din Africa, în Turcia, India, Pakistan și câteva țări din Asia pentru a fi ambasadorul unor acte de caritate”, a spus ea pentru CNN.

Pe măsură ce situația din Marea Britanie s-a agravat, Bhasha Mukherjee a primit mesaje de la foștii colegi de la Spitalul Pilgrim din Boston, în care îi transmiteau cât de greu se descurcă.

Acesta a fost motivul pentru care a contactat conducerea spitalului pentru a solicita să se întoarcă la muncă.

“Am vrut să mă întorc acasă. Am vrut să mă întorc acasă și să merg direct la muncă”.

Mukherjee se afla în India când a luat decizia de a se întoarce și a fost ajutată de autoritățile britanice pentru a putea să călătorească spre casă.

Acum se află în izolare pentru două săptămâni, iar apoi își va relua postul de la Spitalul Pilgrim.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook