Mai multe companii aeriene suspendă toate cursele spre Iran, Irak și țările din Golf

Mai multe companii aeriene suspendă toate cursele spre Iran, Irak și țările din Golf

Mai multe companii aeriene au anunțat miercuri, că și-au redirecționat zborurile pentru a evita spațiul aerian de deasupra Iranului și Irakului, după ce Administrația Federală a Aviației a interzis transportatorilor americani să opereze în zonă, pe fondul tensiunilor dintre SUA și Orientul Mijlociu, scrie mediafax.ro.

Iranul a atacat cu rachete două baze militare care găzduiesc militari americani.

Administrația Federală a Aviației (FAA) a declarat că a emis un ordin prin care a impus interdicție companiilor aeriene din SUA să zboare în spațiul aerian iranian, care include Golful Oman și apele dintre Iran și Arabia Saudită, „din cauza activităților militare intense și a tensiunilor politice din Orientul Mijlociu, care prezintă un risc inadvertent pentru operațiunile aviației civile americane“, transmite sursa citată.

Totodată, Singapore Airlines a anunțat, miercuri, că toate zborurile sale vor fi redirecțioane, evitând astfel în totalitate spațiul aerian irakian.

Malaysia Airlines a spus, de asemenea, că va evita spațiul aerian conflictual din Iran și Irak, China Airlines din Taiwan luând aceeași decizie.

Companiile Lufthansa și Air France și-au redirecționat planurile de zbor pentru a evita, de asemenea, spațiul aerian conflictual iranian.

În același timp, compania aeriană Qantas Airways din Australia a menționat că își va adapta drumurile pentru zbor astfel încât să evite spațiul aerian de deasupra Iranului și Irakului, impunând reducerea numărului de pasageri și adăugând 50 de minute la zborurile pe ruta Perth-Londra.

Compania aeriană Emirates Air Airllines și FlyDubai au anulat fiecare zborurile de întoarcere în Bagdad și au afirmat că vor recurge și la alte modificări dacă va fi necesar.

Qatar Airways a anunțat că zborurile sale către Irak se operează în mod normal.

Korean Air Lines și Thai Airways au susținut că au evitat spațiul aerian iranian și irakian, iar compania aeriană Ukraine Internaional Airlines a informat că suspendă pe perioadă nedeterminată toate cursele aeriene către Teheran.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook