JO Tokyo| Medaliații au voie să-și dea masca jos timp de 30 de secunde, pentru a se fotografia pe podium

JO Tokyo| Medaliații au voie să-și dea masca jos timp de 30 de secunde, pentru a se fotografia pe podium
Medaliații la tenis de masă de la JO 2021, purtând măști pe podium. Foto: AP

De acum înainte vom primi mai multe zâmbete din Japonia. Medaliații Jocurilor Olimpice de la Tokyo vor beneficia de un mic bonus: vor putea să-și scoată masca timp de 30 de secunde, în timp ce fac fotografii pe podium, anunță Comitetul Olimpic Internațional (CIO).

Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt marcate de reguli de sănătate foarte stricte, iar sportivii trebuie să poarte masca în orice moment, cu excepția situațiilor în care se antrenează, concurează, mănâncă, beau, dorm sau în timpul interviurilor.

„Ideea este de a oferi sportivilor care au concurat, după ce toți ceilalți s-au retras, posibilitatea de a-și scoate masca timp de treizeci de secunde, cât timp se află pe podium pentru fotografii”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams.

„Cred că toată lumea va înțelege că, pe de o parte, riscul este foarte, foarte, foarte, scăzut și, pe de altă parte, este complet de înțeles”, a adăugat el. Înainte de a-i îndemna pe medaliați să nu abuzeze de această relaxare.

Un semn va fi amplasat lângă podiumuri pentru a-i informa când să-și scoată masca. „Dacă găsim oameni care încalcă regulile, vom vorbi cu ei și le vom cere să se conformeze”, a spus Adams.

Până în prezent, 153 de persoane din cadrul competiției au fost testate pozitiv. Aproximativ 85% dintre sportivi sunt vaccinați, potrivit CIO.

Sursa: Le Parisien

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook