Italia| Cei trei magi primesc Certificatul Verde, necesar pentru a-l vizita pe pruncul Iisus

Italia| Cei trei magi primesc Certificatul Verde, necesar pentru a-l vizita pe pruncul Iisus

Cei trei magi trebuie să poarte un accesoriu în plus anul ăsta, alături de darurile lor pentru Iisus (aur, tămâie și smirnă): certificatul de sănătate Covid-19. Meșterii de pe strada San Gregorio Armeno, din centrul istoric al orașului Napoli, Italia, sunt renumiți pentru adaptările scenelor legate de nașterea Domnului la vremurile în care trăim.

„Anul trecut a fost anul măștilor, așa că figurinele Mariei, a lui Iosif și ale celor trei magi purtau măști… Anul acesta mi s-a părut corect să urmez aceeași direcție”, spune meșterul Marco Ferrigno.

Certificatul Verde, care demonstrează statutul de vaccinare, testare sau trecere prin boală, este necesar în Italia pentru călătoriile interurbane și pentru a accesa o serie de spații culturale și de agrement.

„Pentru că cei Trei Magi trebuie să facă o călătorie lungă, le-am dat fiecăruia propriul Green Pass, astfel încât să aibă documentele potrivite pentru călătorie”, spune Ferrigno.

Reacția turiștilor la acordarea de permise cu cod QR celor trei Magi a fost în mare parte pozitivă.

„Toți avem Certificatul Verde. De ce să nu le aibă și cei trei magi? Ei vin de departe și traversează atât de multe țări… Este un mesaj bun pentru oameni. Ar trebui să avem cu toții Certificatul Verde”, spune Massimiliano Giangrossi, turist.

Sursa: Reuters

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook