Hollywood-ul intenționează să elimine armele de foc de pe platourile de filmare, după tragedia în care a fost implicat Alec Baldwin

Hollywood-ul intenționează să elimine armele de foc de pe platourile de filmare, după tragedia în care a fost implicat Alec Baldwin
Alec Baldwin după incidentul de pe platourile de filmare din Santa Fe. Foto: AP 

După ce Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins în timpul filmărilor pentru western-ul Rust, tot mai multe apeluri solicită interzicerea utilizării armelor de foc pe platourile de la Hollywood. O petiție lansată pe site-ul change.org a colectat peste 15.000 de semnături până duminică, la doar trei zile după tragedie. „Nu există nicio scuză pentru ca așa ceva să se întâmple în secolul XXI”, afirmă textul petiției lansate de Bandar Albuliwi, scenarist și regizor.

„Este urgent să se abordeze problema abuzurilor alarmante [a legislației muncii] și a încălcărilor de securitate care au loc pe platourile de filmare, inclusiv condițiile inutile cu risc ridicat, cum ar fi utilizarea armelor de foc reale”, spune senatorul democrat din California, Dave Cortese. El intenționează să „supună la vot un proiect de lege care să interzică munițiile reale la filmările din California, pentru a preveni acest tip de violență fără sens”.

A doua zi după tragedie, serialul polițist The Rookie, care se filmează în Los Angeles, a decis să interzică imediat orice armă reală pe platouri. „Orice secvență cu împușcături se va realiza cu arme „air soft”, iar efectele vizuale vor adăugate în post-producție”, anunță Alexi Hawley, producătorul seriei.

La trei zile după incident, ancheta privind moartea lui Halyna Hutchins este încă în desfășurare. Anchetatorii examinează rolul armurierului Hannah Gutierrez Reed în acest caz. Tânăra de 24 de ani pregătise arma cu care Alec Baldwin a tras. 

Siguranța la locul de muncă

Regizorul asistent Dave Halls, descris ca un profesionist experimentat, i-a înmânat apoi pistolul lui Baldwin, în timpul unei repetiții pentru o scenă din film, informându-l că era „rece”, adică descărcat. Halls „nu știa că arma a fost încărcată cu muniție reală”, a declarat un agent al biroului șerifului din Santa Fe.

Deocamdată nu a fost formulată nicio acuzație, dar teza accidentală pare privilegiată. Alec Baldwin a rămas în libertate după ce a fost audiat.

Duminică a fost omagiată Halyna Hutchins, în Burbank, un oraș din apropiere de Los Angeles supranumit „capitala media a lumii”, din cauza prezenței multor studiouri de film și televiziune. Dovadă a emoției trezite, o strângere de fonduri lansată de uniunea directorilor de imagine și destinată familiei lui Halyna Hutchins a depășit duminică 180.000 de dolari, cu mult peste obiectivul inițial de 10.000 de dolari.

Sursa: Daily Mail

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook