George Simion știe ce e de făcut în privința adeverinței Dianei Șoșoacă: „O trimitem la alt medic”

George Simion știe ce e de făcut în privința adeverinței Dianei Șoșoacă: „O trimitem la alt medic”

DSP a transmis că adeverința Dianei Șoșoacă, prin care senatoarea ar fi fost exceptată de la obligația de a purta mască, nu este valabilă. Șoșoacă are nevoie de un aviz de la Medicina Muncii dacă nu vrea să poarte mască.

Informarea DSP-ului nu a produs un scandal în interiorul partidului. Dimpotrivă. Liderul AUR, George Simion, a spus că o va trimite pe Șoșoacă la un alt medic, dacă este cazul.

„Nu cred că este cazul, dar o trimitem pe doamna avocat la un alt medic, dacă este cazul. Nu mă pricep la medicină, să vorbească experţii. Dacă un doctor a semnat acolo şi consideră de cuviinţă că nu trebuie să poarte doamna avocat mască, înseamnă că el este medic.

Sunt multe păreri în rândul avocaţilor, jurnaliştilor şi în rândul medicilor, să se exprime cei abilitaţi, eu doar ştiu că 85% – 93% dintre măştile de pe piaţă au fost declarate neconforme de Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului.

Ce pot sa fac eu este să mă asigur că această mască pe care o am eu este conformă şi nu îmi îngreunează respiraţia. Acest virus care chinuie nu doar în România, ci şi întreaga planetă se răspândeşte peste tot şi trebuie oprit, nu trebuie ajutat să se răspândească”, a spus Simion.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook