Franța raportează 4 noi cazuri de tromboze apărute după administrarea vaccinului AstraZeneca. Doi pacienți au decedat

Franța raportează 4 noi cazuri de tromboze apărute după administrarea vaccinului AstraZeneca. Doi pacienți au decedat

34 de cazuri de tromboze, „inclusiv 11 decese” au fost raportate în Franța de la începutul administrării vaccinului AstraZeneca, din mai mult de 4 milioane de injecții efectuate până 6 mai, potrivit datelor furnizate de Agenția Franceze pentru Medicamente (ANSM). Patru noi cazuri de tromboză atipică asociate cu vaccinul AstraZeneca, inclusiv două decese, au fost identificate în Franța în perioada 23 aprilie – 6 mai, potrivit autorităților sanitare.

Diferite cazuri de tromboză

Cele patru cazuri noi se referă la două femei de 60 și 70 de ani și doi bărbați de 50 de ani. Doi pacienți au dezvoltat tromboză venoasă cerebrală, unul tromboză splanchnică (digestivă) și celălalt tromboză venoasă profundă asociată cu o embolie pulmonară, specifică ANSM.

Administrat doar celor peste 55 de ani, în Franța

Începând cu 19 martie 2021, utilizarea vaccinului AstraZeneca a fost rezervată persoanelor cu vârsta peste 55 de ani, subliniază agenția de sănătate.

Dacă reacțiile adverse – amețeli, cefalee, tulburări vizuale, greață / vărsături, dificultăți de respirație, dureri în zona pieptului, dureri de stomac, vânătăi – persistă mai mult de trei zile, trebuie consultat medicul de urgență.

Sursa: BFMTV

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook