Festivalul Woodstock din ’69 a avut loc tot în timpul unei pandemii. Ce s-a întâmplat atunci cu cei 300.000 de participanți?

de Alexandru Anghel

Credeam că știu tot ce este de știut despre uriașul festival Woodstock din august 1969. Săptămâna asta, însă, story-ului din capul meu i s-a adăugat un element important, pe care merită să-l împărtășesc cu tine: festivalul a avut loc în ciuda unei pandemii, nu departe de cea de care ne lovim azi. La o distanță de 50 de ani, reacțiile în fața virusului au fost diametral opuse. Rezultatele, din păcate, asemănătoare în privința îmbolnăvirilor și a numărului de morți, dar dezastruoase din punct de vedere economic și cultural pentru noi și criza pe care o trăim în prezent.

Gripa Hong Kong (H3N2) a ajuns în America în decembrie 1968 unde a stat până la începutul lui 1970 și a ucis 100.000 de americani, mare parte din ei peste 65 de ani și cu probleme de sănătate anterioare. A lovit în două valuri iar la nivel global au fost estimate 1 milion de decese. Până acum, pandemia de COVID-19 a făcut peste 279.000 de victime.

Festivalul Woodstock de muzică și arte a avut loc în vara lui 1969, la o fermă de lângă New York, într-o mare de noroi și între cele două valuri ale epidemiei. Organizatorii așteptau 30.000 de spectatori, dar s-au trezit la ușă cu sute de mii. Trei sute de mii. Cozile se întindeau pe 30 de kilometri, așa că oamenii și-au abandonat mașinile pe drum ca să ajungă la concerte. Apa, mâncarea și locurile de dormit nu au fost suficiente.

Joan Baez, Jimi Hendrix, Jefferson Airplane, Santana, Ravi Shankar, ideea de droguri din belșug și de adunare de oameni fără inhibiții și fără precedent au fost principalele elemente care au atras publicul în această aglomerație de tinerețe întinsă pe 8 hectare.

Cu toate astea, lumea s-a purtat civilizat, spune acest articol apărut pe 17 august 1969 în New York Times. Cele mai multe intervenții medicale au fost pe fondul reacțiilor adverse de la droguri și nu din cauza epidemiei. Doctorii au fost chemați la fața locului mai degrabă din cauza potențialei amenințări reprezentate de epidemie într-o mulțime de așa dimensiuni. Dar nimic nu s-a întâmplat. E adevărat, când a avut loc festivalul, americanii nu erau în vârful epidemiei.

Totuși, nimic nu a fost închis, bursele nu s-au prăbușit, guvernele nu au luat nicio măsură de izolare și distanțare. Șomajul nu a crescut, oamenii nu au fost arestați sau amendați. În media, epidemia nu a devenit niciodată un asemenea subiect major. Jurnaliștii erau preocupați cu războiul din Vietnam, călătoria pe lună și revoluția sexuală. Singurele acțiuni luate au fost colectarea de date, testarea și vaccinarea. Pe atunci, de așa ceva răspundea comunitatea medicală, nu guvernele. 

Dacă am fi acționat în ’69 așa cum o facem acum, Woodstock-ul, care a schimbat pentru totdeauna fața muzicii și a artei și care încă influențează tinerii artiști, nu ar fi avut loc niciodată. Oare cât pierdem în momentul de față? Câte astfel de momente?

Concluzia, pe care au tras-o alții: ei au fost Smart, noi suntem idioți. Sau cel puțin guvernele noastre sunt. Așa să fie?