Există și oameni care sunt fericiți în izolare. De ce se conformează și renunță cu ușurință la libertate

Ce cred cei care se bucură de această perioadă? „Am senzația că sunt pe 1 ianuarie, este ca o a doua șansă de a deveni mai bună, mai umilă” spune Marine, consultant în domeniul digital, în vârstă de 26 de ani. În izolare, muncind de acasă, este plină de idei: „Prima dată am găsit prea multe scuze pentru a nu-mi îndeplini planurile. Acum sunt din nou singură, voi avea mai mult timp”. În meniu: lecturi, desenat, citit.

„Este un dezastru social și economic. Dar pentru viața de familie, este minunat. Vom fi mai senini”, spun alții.

Altora le place să se întoarcă la „serile de film pe canapea”.

„Să stau acasă cu iubitul meu, ascultându-l pe Joe Dassin, este viață”.

„Este o ușurare, am impresia că oamenii nu mai aleargă peste tot”.

Egalitate, mai degrabă decât libertate?

Ascultând aceste mărturii, ne gândim la interviul cu Sylvain Tesson din Le Figaro. Scriitorul se întreba de ce o națiune a cărei cultură „prețuiește libertatea” a acceptat cu ușurință izolarea. „Suntem cu adevărat pasionați de libertate? se întreba el. Mai avem un țel: egalitatea. (…) Progresul egalității îi consolează pe oameni în privința declinului libertăților lor. (…) Acceptăm să fim închiși, dacă toată lumea trece prin același lucru. „Ne-am întrebat atunci dacă cei mulțumiți de izolare nu au trădat idealul iluminist al libertății. Așa că le-am prezentat interviul cu Sylvain Tesson, iar ei au reacționat:

„Îți pierzi libertatea atunci când nu vrei să alegi cine trăiește sau moare?” Alții au contestat: „Dacă aș fi spitalizat din cauza Covidului, libertatea mea ar fi mult mai afectată!”.

„De ce această opoziție între libertate și egalitate? Sunt de partea egalității pentru că mi se pare nedrept să-i închid pe „cei mai slabi” fără ca toți cetățenii să facă același lucru. Dacă mă simt responsabilă pentru ceilalți, pot fi de acord să renunț la libertățile mele individuale, în limitele respectului pentru demnitatea mea”.

Povara libertății

Am rugat doi filozofi să decidă: renunțăm parțial la libertate, prin izolarea noastră? O trădăm atunci când o facem cu plăcere? Au răspuns Michel Erman, autorul cărții Mai iubim libertatea? și profesor la Universitatea din Burgundia. Și Daniel Mercier, filosof și gazdă a emisiunii Café Philo. Ambii au citit interviul lui Sylvain Tesson dar nu trag o concluzie similară. Pentru Michel Erman acceptarea izolării dezvăluie că am ajuns „la sfârșitul unui ciclu al democrației”, într-o etapă în care libertatea contează pentru noi la fel de mult ca și motivele care au dus la războiul de treizeci de ani. Ca dovadă suplimentară, el citează „corectitudinea politică” și „cultura cenzurii care domnește în unele universități”.

„Omul contemporan consideră că libertatea este o povară”, explică filozoful, reamintind cuvintele lui Sartre. La fel ca măgarul lui Buridan (o poveste filosofică popularizată de Spinoza în care un măgar, nereușind să aleagă între un ovăz și o găleată cu apă, moare), el este uneori pierdut în fața prea multor alegeri, constrângeri, standarde. Cu toate acestea, într-un stat democratic, omul poate revendica dreptul de a fi liniștit”. Se spune că interesul oamenilor pentru libertate slăbește din cauza frecvenței alegerilor pe care sunt obligați să le facă. Fericitul izolat se bucură de o liniște rară, într-o eră în care îți poți alege până și genul.

Dar liniștea este un alt nume pentru libertate? „Nu! exclamă Michel Erman. Liniștea este doar o definiție a libertății în raport cu statul. Libertatea actelor se exercită în țesătura societății. Nu suntem liberi singuri”. Deci, omul izolat pe o insulă pustie, care poate face orice vrea, nu este liber, pentru că nu are nicio responsabilitate: el nu poate face nicio alegere. Omul liber nu este omul liniștit. Și nu este omul izolat.

Libertate politică și libertate, pur și simplu

Cele două figuri nu sunt incompatibile, potrivit lui Daniel Mercier, care nu asociază acceptarea izolării cu o „lentoare” sau o „pierdere a gustului pentru libertate”. Și, pe de altă parte, vede în discursurile care se opun izolării „poziționarea unor copii răsfățați ai democrației, al căror mic „ego” nesocotește îndatoririle elementare ale solidarității”. Pentru el, aceste restricții sunt o oportunitate de a „lăuda libertatea care ne determină să acceptăm, să sacrificăm o parte din libertățile noastre individuale” împotriva unei siguranțe mai mari în fața virusului. Sunt cu adevărat liberi, continuă Daniel Mercier, oamenii care se întreabă, conform filosofiei stoice: ce voi face cu ceea ce mi s-a impus? Cum pot crește în aceste circumstanțe? Întrebare pe care și-o pun izolații fericiți.

Michel Eman concluzionează: „Libertatea este gustul vieții! Dacă acești oameni cred că izolarea îi ajută să și-o păstreze pe a lor sau pe a altora, atunci ei aleg libertatea, respectând-o. Dacă alții nu cred că izolarea îi protejează pe ei și pe ceilalți de virus, atunci acceptarea acesteia echivalează cu transformarea libertății în conformism”. Pe scurt, fiecare își poate găsi drumul. Și continuă să se convingă că știe ce înseamnă să fii liber.

Sursa: Le Figaro