Ecrane vs. Cărți și cum reușim să-i apropiem pe copii de cărți

Despre faptul că lectura a pierdut teren, știm din studiile făcute de cercetători. Din păcate, cei mai mulți tineri aleg ecranele în detrimentul cărților.

Până într-un punct, nimic nu pare a fi greșit.

Ecranele, jocurile și cărțile vin din aceeași lume, o lume a născocirii, a ficțiunii, iar asta ne poate ajuta să refacem legătura dintre cei mici și lumea cărților.

Conform theguardian.com, Flora, o fetiță de 8 ani, e numită de mama sa „șoarece de bibliotecă”. Flora citește peste tot: la baie, la masă, uneori sub plapumă, iar de câteva ori i s-a întâmplat chiar să se accidenteze pe trotuar, fiind concentrată pe ceea ce citea, „Sunt bine, mami!”, i-a răspuns cu seninătate mamei sale într-una din dăți.

Flora poate fi un exemplu pentru copilul tău.

Varietatea cărților de pe piață ne ajută atât de mult azi, în comparație cu timpurile trecute, când accesul la informație era limitat.

Uite cinci modalități prin care îți poți ajuta copilul să descopere plăcerea lecturii:

  • Împărtășește-i impresiile tale de lectură;
  • Încurajează cititul de plăcere sub orice formă, nu contează ce citește, atât timp cât îi place;
  • Du-l la bibliotecă și în librării, să fie înconjurat de cărți;
  • Fă-i un program pentru a citi, învață-l să fie organizat;
  • Luați o carte sau două cu voi când plecați la plimbare în parc sau în vizită la stomatolog.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook