Două femei transgender fac parte din Parlamentul nou format al Germaniei. „O victorie istorică”

Două femei transgender fac parte din Parlamentul nou format al Germaniei. „O victorie istorică”
Tessa Ganserer (stânga) și Nyke Slawik

Două membre ale Partidului Verzilor fac istorie în Germania. Sunt primele două femei transgender care intră în Parlamentul german, după alegerile de duminică. Tessa Ganserer și Nyke Slawik au candidat din partea Verzilor, care s-au clasat pe locul trei și au primit 14,8% dintre voturi și este de așteptat să joace un rol important în coaliția de trei care se va forma pentru guvernare.

„Este o victorie istorică pentru Verzi, dar și pentru mișcarea trans și pentru întreaga comunitate a minorităților sexuale”, spune Ganserer, în vârstă de 44 de ani, adăugând că rezultatele votului reprezintă un simbol al unei societăți „deschise și tolerante”.

Printre prioritătile lui Ganserer se numără introducerea unei proceduri mai simple de schimbare a genului în documentele de identitate. Femeia transgender, care are doi fii, vrea și să modifice legea adopției, astfel încât mamele lesbiene să poată crește un copil împreună.

Slawik, în vârstă de 27 de ani, crede că rezultatele sunt incredibile. „Este o nebunie, încă nu-mi vine să cred, dar după acest vot istoric voi fi membru al noului Parlament”, a scris ea pe Instagram.

Sursa: Reuters

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook