Documentarul conspiraționist care arată că amploarea epidemiei a fost exagerată naște mari controverse

Documentarul conspiraționist care arată că amploarea epidemiei a fost exagerată naște mari controverse

Documentarul Hold-Up reunește 17 personalități din domeniul științific și își propune să demonstreze că amploarea epidemiei a fost exagerată de către liderii politici, cu susținerea presei.

Distribuit ilegal și masiv pe diferite grupuri de Facebook și WhatsApp, nu este clar de câte ori a fost vizionat filmul. Cu toate acestea, ne putem face o mică idee despre banii pe care îi generează acest proiect. Documentarul a strâns aproape 200.000 de euro din donații, în două luni, pe platforma Ulule și contul său de Tipeee a sărit de la 28.000 de euro la peste 100.000 de euro, într-o singură zi.

Documentarul a fost lansat oficial pe 11 noiembrie și atacă „incredibilul fenomen de manipulare globală” din timpul pandemiei de coronavirus, potrivit producătorului său, Christophe Cossé. Banii strânși din donații au făcut posibilă realizarea filmului.

Hold-Up acuză politicienii și canalele mass-media de promovarea unei isterii legate de coronavirus.

Întrebat despre documentar, Jonathan Parienté, șeful secției Decoders a ziarului Le Monde, a indicat că mai mulți jurnaliști lucrează la film, bucată cu bucată, pentru a putea dezbate cele mai controversate elemente. Mai multe publicații din Franța încearcă să demonstreze că Hold-Up este doar un complot conspiraționist, dar internauții par să creadă în ideile pe care acesta le promovează. Cel puțin asta arată miile de comentarii de pe platformele unde documentarul a fost publicat.

„Documentar ‘conspirationist’ care dă glas câștigătorilor Premiului Nobel și oamenilor infinit mai geniali decât jurnaliștii BFMTV”, scrie un internaut.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook