De astăzi suntem în stare de alertă. Vei purta mască în spațiile închise, iar terasele și restaurantele rămân închise

De astăzi suntem în stare de alertă. Vei purta mască în spațiile închise, iar terasele și restaurantele rămân închise

În urma ședinței Consiliului Național pentru Situații de Urgență, s-a declarat stare de alertă pe teritoriul României pentru o perioadă de 30 de zile. 

Ce presupune starea de alertă. Cele mai importante măsuri.

Începând cu 15 mai, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și alte spații publice închise, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție.

Operatorii publici și privați au obligația să ia măsuri pentru: dezinfectarea mâinilor, respectarea regulilor în spațiile comune, decalarea programului de lucru pentru un număr mai mare de 50 de oameni.

Instituțiile publice și private care desfășoară activități de lucru cu publicul iau măsuri astfel: să fie respectată o distanță minimă de 2 m, să nu permită accesul celor a căror temperatură măsurată depășește 37,3 grade Celsius, să asigure dezinfectarea suprafețelor.

Este suspendată activitatea de servire și consum a localurilor publice cât și a teraselor. Sunt exceptate activități de preparare a hrănii și a băuturilor, precum și cele de tip room service, drive in, etc.

Se prelungește măsura suspendării zborurilor pentru toate aeroporturile din România pentru o perioada de 14 zile. Se suspendă transportul rutier international de persoane prin servicii regulate și internationale până la 1 iunie 2020. Există excepții care urmează să fie văzute în anexă.

Se reia activitateea cabinetelor dentare, asistența cazurilor medicale ambulatorii.

Se instituie pentru toate persoanele care vin din străinatate măsura carantinării la locuință, iar pentru cele care nu au posibilitatea indeplinirii condițiilor se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispozitie de autoritati. Cei care încalcă carantina la domiciliu vor fi transferați către carantina instituționalizată. Masurile de carantina instituite pe durata stării de urgență și care nu au fost revocate, se mențin. Se mentine închiderea unor puncte de trecere de frontieră.

Începând cu data de 15 mai, e permisa circulația persoanelor în interiorul localității cu respectarea normelor. Nu mai trebuie declarație.

Redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepția locurilor de joacă pentru copii.

Se menține măsura suspendării cursurilor până la finalul anului școlar/universitar.

Se menține coordonarea operatioanală a serviciilor de ambulanță și a poliției locale.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook