Coronavirus: Youtuberii sunt mai influenți decât politicienii

Coronavirus: Youtuberii sunt mai influenți decât politicienii

În timpul epidemiei de coronavirus, francezii au reacționat mai mult la postările de pe Youtube și Instagram decât la intervențiile unor persoane politice.

Nu mai socializăm în cafenele sau în timpul pauzelor de la birou: de la începutul izolării, rețelele sociale au devenit unele dintre puținele locuri disponibile pentru a face schimb de opinii. Iar francezii au interacționat mai mult cu postările youtuberilor decât cu anunțurile oficialilor.

Mbappé castiga în fața lui… « Dumnezeu » și a lui Macron

Clasamentul a fost stabilit de platforma de monitorizare a rețelelor de socializare Synthesio, după două luni de monitorizare a subiectelor legate de coronavirus între 1 martie și sfârșitul lui aprilie. Au fost luate în considerare numărul de menționări ale personalităților de pe Twitter, numărul de interacțiuni și numărul de afișări reale pentru fiecare dintre postările respectivului. În acest clasament, Kylian Mbappé este în topul celor mai influente personalități de pe Twitter, înaintea contului de umor denumit „Dumnezeu” (« Dieu ») și al lui Emmanuel Macron.

Abia pe locul 31 găsim o altă figură politică: Marine Le Pen. Jean-Luc Mélenchon (extremă stânga) se află pe locul 52, cu două locuri în fața premierului Edouard Philippe, și cu mult înaintea contului oficial Elysée (locul 87). Olivier Véran, ministrul Sănătății, e pe poziția 105, chiar în spatele contului lui Jean-Marie Le Pen.

În aceeași perioadă, în Statele Unite, clasamentul scoate în evidență personalități mult mai apropiate de mediul tradițional politic și media: Barack Obama înaintea lui Donald Trump, apoi doi instagram-eri, mobilizați în special pentru strângerea de fonduri. Urmează democrații Hillary Clinton, Alexandria Ocasio-Cortez, Melania Trump, comediantul Jimmy Kimmel și, în sfârșit, viitorul candidat la Casa Albă Joe Biden.

Youtuberii s-au mobilizat pentru a impune izolarea

Pentru Aurore Legentil, specialist în monitorizarea internetului și rețelelor sociale de la Synthesio, aceste diferențe între cele mai influente profiluri de pe rețelele de socializare, pe cât de surprinzătoare ar putea părea la prima vedere, pot fi explicate „prin mobilizarea youtuberilor în jurul instrucțiunii foarte clare: rămâi acasă ”.

Un videoclip al youtberului francez Norman a fost vizionat de mai bine de 2 milioane de ori și distribuit pe zeci de conturi YouTube ale unor vedete.

De ce nu se menține același trend și în Statele Unite? Volubilitatea uneori controversată a președintelui american, precum și contextul electoral din Statele Unite au contribuit în mare măsură la creșterea vizibilității și a numărului de comentarii la postările politicienilor.

Topul celor mai utilizate emoticoane din această perioadă ne oferă și o privire asupra tonului rețelelor de socializare. Și din nou, Franța și Statele Unite ies în evidență: pe partea franceză, cele mai utilizate au fost punctul roșu care indică informații urgente sau importante și emoticonul unei fete acoperite cu o mască. În Statele Unite, o inimă roșie și emoticonul care își scarpină bărbia și ridică sprânceana, indicând îndoieli în raport cu informațiile.

 

 

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook