Competiția deciziilor absurde| Roata de Crăciun din Lille va fi instalată, dar publicul nu va avea acces

Competiția deciziilor absurde| Roata de Crăciun din Lille va fi instalată, dar publicul nu va avea acces

După anunțul premierului francez, care a stabilit că stațiunile de schi se vor redeschide, dar fără teleschiuri, primăria din Lille intră în competiția deciziilor absurde și anunță că roata tradițională din piața de Crăciun va fi instalată pentru sărbători în Grand Place, dar va rămâne închisa publicului si se va învârti goală.

Prefectura confirmase inițial că anul acesta nu va exista o roata din Lille. „Premierul a cerut să avem o atitudine responsabilă în privința târgurilor de Crăciun. În acest context nu ar fi potrivit să punem o roată, dacă târgul de Crăciun nu este autorizat”, a declarat prefectul regiunii din nordul Franței.

Dar în noaptea de vineri până sâmbătă, orașul Lille a anunțat într-un comunicat de presă că „Roata Mare (fără public) și pomul de Crăciun vor fi instalate în Grand Place, în decembrie”. Municipalitatea explică faptul că „noaptea, guvernul a comunicat noi prevederi privind unitățile deschise publicului, cum ar fi Roata Mare, care nu se poate deschide, dar poate fi instalată”.

„Orașul Lille îi mulțumește cu căldură domnului Lestoquoy, proprietarul Marii Roți, care s-a oferit să o instaleze gratuit”.

„Roata mare și bradul de Crăciun sunt cunoscute de toți locuitorii din Lille și fac, fără îndoială, parte din peisajului orașului nostru în timpul sărbătorilor de sfârșit de an. În această perioadă dificilă pentru toată lumea, instalarea lor este o veste excelentă pentru a adăuga puțină alinare în inima tuturor, veselie și bucurie în oraș”, justifică primaria.

Sursa: Atlantico

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook