Boris Johnson poarta mască pentru prima dată în public

Boris Johnson poarta mască pentru prima dată în public

Boris Johnson a purtat pentru prima dată o mască într-o apariție publică, vineri, în timp ce vizita circumscripția din Uxbridge. Primul ministru britanic face campanie pentru revenirea la munca a concetățenilor săi, respectând în același timp măsurile sanitare împotriva coronavirusului.

În cadrul conferinței de presă, prim-ministrul a declarat că dorește obligativitatea purtării măștii în locuri închise, cum ar fi magazine sau mijloace de transport în comun, informează Sky News.

În special în locurile „în care întâlnești oameni cu care nu intri în contact în mod normal”, a declarat premierul, bazându-se pe recomandările experților, a căror opinie s-a schimbat în timpul pandemiei.

Pe cât posibil, Boris Johnson dorește ca britanicii să se întoarcă la muncă și să încerce „să ducă o viață mai normală”. „Vreau să văd oameni mai încrezători care merg la magazine, restaurante și înapoi la serviciu, dar numai dacă urmăm toate recomandările”, a adăugat el.

Potrivit cifrelor Biroului Național de Statistică, raportate de Sky News, 52% dintre adulții britanici au declarat că au purtat o mască atunci când au părăsit locuința în ultima săptămână a lunii iunie, comparativ cu 43% săptămâna precedentă. Conform aceluiași studiu, 58% dintre britanicii chestionați în perioada 2 – 5 iulie au spus că intenționează să poarte o mască în perioada următoare.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook