Barack Obama organizează o petrecere Covid-free pentru aniversarea de 60 de ani. Toți invitații vor fi testați și vor respecta toate măsurile în vigoare

Barack Obama organizează o petrecere Covid-free pentru aniversarea de 60 de ani. Toți invitații vor fi testați și vor respecta toate măsurile în vigoare

Barack Obama nu dorește cadouri pentru a 60-a aniversare, doar o petrecere în condiții de siguranță și donații pentru proiectele filantropice ale Fundației Obama. „Obama găzduiește o petrecere pentru a sărbători cea de-a 60-a aniversare alături de familie, prieteni și fostul personal de la Casa Albă”, spune o sursă pentru revista People despre petrecerea în aer liber care va avea loc în weekend pe proprietatea familiei, Martha’s Vineyard. Barack Obama împlinește 60 de ani pe 4 august.

Invitații au fost informați că toți vor fi obligați să facă teste Covid și că evenimentul va fi supravegheat de către un medic, care se va asigura că toate protocoalele CDC și cele locale sunt respectate.

Barack și Michelle au susținut public serul anti-Covid, vaccinându-se în luna martie. „Îi încurajez pe toți să se vaccineze de îndată ce au ocazia”, spunea Michelle.

„În locul cadourilor, oaspeților li se cere să ia în considerare acordarea de donații programelor care funcționează pentru a sprijini tinerii de culoare și familiile lor.

Oaspeți celebri

Fosta primă familie este de așteptat să se distreze alături de câțiva oaspeți celebri, așa cum a făcut și în trecut. Beyoncé, Jay-Z, Ellen DeGeneres, Sarah Jessica Parker și John Legend au fost doar câteva dintre marile nume care au participat la cea de-a 55-a aniversare a președintelui Obama la Casa Albă, în 2016. Obama i-a găzduit și pe Hillary Clinton, Michael Jordan, Paul McCartney și Janelle Monáe când Michelle a împlinit 50 de ani, în 2014.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook