Au decedat primele două femei vaccinate împotriva Covid? Zvonurile care aprind internetul

Au decedat primele două femei vaccinate împotriva Covid? Zvonurile care aprind internetul

Mass-media din întreaga lume a difuzat imagini cu Margaret Keenan, britanica în vârstă de 90 de ani, care a devenit prima persoană din lume vaccinată împotriva Covid-19, pe 8 decembrie. În Marea Britanie, au circulat afirmații false care indicau că era actriță și că această vaccinare era doar o punere în scenă.

După ce aceste afirmații au fost demontate, alte zvonuri s-au răspândit pe rețelele de socializare. O postare pe Facebook, scrisă în franceză și distribuită de peste 7.000 de ori, informează că bătrâna ar fi murit pe 9 decembrie, a doua zi după vaccinare. Și nu ar fi singura: a doua femeie vaccinată, Stéphanie Smith ar fi avut aceeași soartă. În ambele cazuri, este vorba de știri false.

La première anglaise qui a été vaccinée de 90 ans est décédée hier, et personne n'en parle 🤔

Posted by Daniella Deganello on Thursday, December 10, 2020

Două știri false care se contopesc

Ca răspuns la postarea care prezintă moartea lui Margaret Keenan, utilizatorii de internet au fost precauți. Contestă sursa unei astfel de afirmații și au dreptate, întrucât niciun canal mass-media, din Marea Britanie sau din străinătate, nu informează despre un deces. Dimpotrivă: pe 9 decembrie, data la care conspiraționiștii notează decesul, bătrâna a părăsit spitalul în care a fost vaccinată cu o zi înainte, așa cum demonstrează fotografiile.

Imaginile, realizate de AFP, sunt precis datate și o arată pe Margaret înconjurată de membrii familiei sale, sub supravegherea personalului medical. „Mă simt bine și sunt foarte fericită că pot pleca acasă, pentru a petrece cu familia mea”, a spus ea, adăugând că a fost un moment important pentru ea „și pentru lume”.

Cât despre a doua femeie care ar fi murit după injectare, nu există dovezi că o anume Stephanie Smith a luat parte la campania de vaccinare. Cercetările arată că nicio persoană care poartă numele menționat nu a avut de-a face cu prima fază a campaniei de vaccinare efectuată în Anglia.

Stéphanie Smith este o americancă de 29 de ani, care a murit pe 18 noiembrie de Covid-19. Nu a primit niciodată un vaccin. Moartea ei a fost făcută publică pentru că urma să se căsătorească cu câteva zile înainte de deces. A fost diagnosticată cu pneumonie, provocată de Covid-19. „La cinci zile de la data la care avea programată căsătoria, o femeie moare de Covid”, a titrat presa americană, împărtășind tristețea logodnicului ei.

Poveste este tragică, dar este eronat să indicăm că Stéphanie Smith ar fi murit în urma vaccinului.

Prima femeie care a primit vaccinul este încă în viață, în ciuda postărilor devenite virale, care asigură contrariul pe rețelele de socializare. În formă bună, după cum a declarat, Margaret s-a întors acasă a doua zi după vaccinare, martori fiind fotografii care au venit să imortalizeze acest moment.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook