Apelul medicilor: „Evită întâlnirile private. Contaminările se produc în spații închise, în timpul întâlnirilor cu prietenii sau familia”

Apelul medicilor: „Evită întâlnirile private. Contaminările se produc în spații închise, în timpul întâlnirilor cu prietenii sau familia”

„Virusul circulă din ce în ce mai repede. În cele din urmă, noi îl facem să circule, el nu are puterea de a se deplasa singur. Suntem într-un nou stadiu al epidemiei: cel al răspândirii sale. Începem să pierdem treptat șirul noilor contaminări. Am cerut multe de la oameni, măsuri uneori greu de înțeles, mai ales într-un moment în care virusul părea să fie slăbit. În ciuda acestui lucru, indicatorii se deteriorează și nu știm cât de departe se va ajunge. Masca este acum obligatorie aproape peste tot. Totuși, contaminarea crește.

Este timpul să fim atenți în mediul privat. Contaminările au loc în timpul întâlnirilor cu familia sau prietenii. Înțelegem că, după o săptămână grea, vrei să te bucuri de cei dragi în weekend. Din păcate, în aceste situații riscați fie să contractați virusul, fie să îl răspândiți, deoarece una dintre caracteristicile confuze ale Sars-CoV-2 este proporția mare de persoane asimptomatice și contagioase. Pe măsură ce epidemia progresează, crește probabilitatea de a fi infectat atunci când mergi în locuri închise.

Vineri, în Marea Britanie, oficialii orașului Birmingham au interzis întâlnirile între prieteni și familie. Noi, medicii, nu suntem în măsură să dăm ordine. Dar trebuie să avem grijă unul de celălalt și poate să sunăm sfârșitul recreației. Evitați întrunirile private cât mai mult posibil. Cu cât o cameră este mai mică si cu cât în incintă sunt mai mulți oameni, cu atât este mai puțin aerisită iar riscul crește. Reduceți numărul de persoane prezente în cadrul privat. Dacă este posibil, amânați orice întâlnire. În caz contrar, purtați o mască, la fel ca la locul de muncă. Fără a uita distanțarea. Aceste situații simple de zi cu zi prezintă un risc crescut. Mai este timp să acționăm, împreună.”.

*Co-semnatari: Philippe Amouyel, profesor de sănătate publică la Spitalul Universitar din Lille, director al Fundației Alzheimer; Anne-Claude Crémieux, specialist în boli infecțioase la spitalul Raymond-Poincaré; Gilbert Deray, șeful serviciului de nefrologie de la spitalul Pitié-Salpêtrière; Axel Kahn, genetician, președintele Ligii împotriva cancerului; Bruno Megarbane, șeful secției de terapie intensivă a spitalului Lariboisière.

Sursa: Le Journal du Dimanche

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook