Andy Murray susține ideea fuziunii turneelor de tenis feminine și masculine

Andy Murray susține ideea fuziunii turneelor de tenis feminine și masculine

Ideea fuziunii între ATP și WTA a tot fost discutată de-a lungul anilor, dar acum pare mai aproape de realizare, după ce Federer a scris pe Twitter: „Mă intreb, oare sunt singurul care crede că acum e momentul ca jucătorii și jucătoarele de tenis să se unească?”

Federer a fost imediat susținut de Rafael Nadal, iar acum și Andy Murray se alătură ideii.

Murray este de multă vreme un susținător al egalității, fiind primul jucător de top care a angajat o femeie antrenor.

„Cred că avem o ocazie unică de a-i aduce împreună pe jucători și jucătoare la marile competiții ale lumii”, spune Andy Murray. “Asta nu s-a întâmplat niciodată până acum în sport și consider că e un mare pas înainte. Premiile sunt relativ egale, ceea ce a foarte bine pentru sponsori și pentru public. Audiențele turneelor masculine și feminine sunt și ele relativ egale, un lucru rar în lumea sportului. Sigur, vor fi și probleme în această fuziune, dar consider că începerea discuțiilor este pasul corect care trebuie făcut.”

„Însă cum persoanele care decid în momentul de față sunt în cea mai mare parte bărbați, cred că ar fi bine să aducem mai multe femei în poziții de decizie, în așa fel încât vocea tuturor să fie auzită în această discuție”, a mai spus Murray.

Legendara jucătoare Billie Jean King, care a susținut această idee încă de acum 50 de ani, s-a declarat încântată de ieșirea publică a lui Federer, spunând că “atunci când marii jucători susțin ideea, oamenii ascultă”. Ea a discutat pe această temă atât cu Federer, cu Nadal, cu Djokovic, dar și cu alți jucători din elita tenisului.

Unii jucători, însă, nu văd cu ochi buni această fuziune

Cel mai cunoscut jucător care a luat poziție public împotriva acestei idei, este controversatul Nick Kyrgios.

„Am discutat cu unii jucători despre asta și s-au declarat nemulțumiți de faptul că premiile au devenit egale în turneele masculine și feminine”, spune Kyrgios. „Unii au spus chiar că ar prefera să câștige mai puțini bani decât să fie pe picior de egalitate cu jucătoarele.”

Turneele profesioniste de tenis vor reveni cel mai devreme pe 13 iulie, după ce turneul de la Wimbledon a fost anulat.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook