Vlad Voiculescu a fost demis din funcția de ministru al Sănătății. Dan Barna, interimar

Vlad Voiculescu a fost demis din funcția de ministru al Sănătății. Dan Barna, interimar

Florin Cîțu anunță că Vlad Voiculescu a fost demis de la conducerea Ministerului Sănătății. Premierul i-a înaintat președintelui Klaus Iohannis documentele de revocare. Interimatul va fi asigurat de Dan Barna.

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi”, spune Florin Cîţu.

Premierul a cerut revocarea din funcție după ce Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care regulile de carantinare să fie schimbate, potrivit unor surse guvernamentale. Ordinul a fost semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, care a fost, de asemenea, demisă.

Vezi detalii despre ordinul publicat în Monitorul Oficial, privind schimbarea regulilor de carantinare.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook