VIDEO| Talibanii sărbătoresc plecarea americanilor cu focuri de armă și artificii. Aeroportul din Kabul a fost jefuit

VIDEO| Talibanii sărbătoresc plecarea americanilor cu focuri de armă și artificii. Aeroportul din Kabul a fost jefuit

După ce ultimele trupe americane au părăsit Afganistanul în noaptea de luni spre marți, talibanii au sărbătorit victoria, punând capăt celor 20 de ani de război devastator. „Felicitări Afganistanului […] Această victorie este a noastră, a tuturor”, a spus Zabihullah Mujahid, pe aeroportul din Kabul. Focuri de arma victorioase au izbucnit în capitala afgană după retragerea Statelor Unite, salutat ca un succes „istoric” de către talibani, care au revenit la putere pe 15 august.

Americanii au intrat în Afganistan în 2001, în fruntea unei coaliții internaționale, pentru a izgoni talibanii de la putere – după refuzul acestora de a-l preda pe liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden, după atacurile din 11 septembrie 2001. „Este o lecție excelentă pentru alți invadatori și pentru generația viitoare” și „este, de asemenea, o lecție pentru lume”, spune Mujahid. „Este o zi istorică, un moment istoric și suntem mândri de el.”

Aeroportul civil din Kabul a fost jefuit

Talibanii, noii stăpâni ai Afganistanului, au mărșăluit astfel triumfător prin aeroportul Kabul marți dimineață, după plecarea ultimilor soldați americani. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a condus un grup de oficiali pe pistă, expresia sa general impasibilă fiind înlocuită de data asta cu un zâmbet larg.

Forțele speciale talibane, cunoscute sub numele de „Badri 313”, cu ghete bej imaculate, veste peste uniformele de camuflaj, pozează pentru fotografi, ridică în aer puști americane și flutură steagul care îi reprezintă. Considerat de mult unul dintre cele mai sigure locuri din țară, aeroportul civil din Kabul a fost jefuit. Între timp, artificiile au luminat cerul din Kabul.

Starea de spirit a noilor stăpâni din Afganistan s-a schimbat, de asemenea. Luptătorii talibani își arată bucuria dând mâna cu șoferii și pasageri. Asigurarea securității aeroportului internațional Hamid Karzai din Kabul este o problemă cheie. Talibanii au spus în repetate rânduri că nu vor accepta ajutor militar internațional.

Sursa: Le Point

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook