Vezi în timp real numărul de reacții adverse provocate de vaccinul anti-Covid, care sunt cele mai frecvente și câte au fost fatale

Vezi în timp real numărul de reacții adverse provocate de vaccinul anti-Covid, care sunt cele mai frecvente și câte au fost fatale

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a dezvoltat un site cu informații actualizate legate de reacțiile adverse raportate în urma vaccinării împotriva Covid. Sunt 26 de zile de la debutul campaniei de vaccinare și au fost raportate 11.199 de efecte adverse, dintre care 132 au fost fatale. Majoritatea celor care au decedat erau persoane în vârstă, bolnave și care se aflau sub tratament intens. Poți vizita pagina web AICI.

Totuși, cele mai multe reacții adverse au fost înregistrate pentru categoria de vârstă 18-64 de ani. 8.834 de cazuri au fost raportate până acum, dar, de regulă, reacțiile nu duc la complicații majore și dispar în aproximativ două zile. Ele includ febră, greață, dureri de cap.

Analiza în funcție de sex indică un raport disproporționat, femeile fiind mult mai afectate. 8.455 persoane de sex feminin au dezvoltat reacții adverse, față de 2.467 bărbați.

Țările care au raportat cele mai multe cazuri de efecte adverse sunt Italia (2.396), Marea Britanie (2.355), Germania (955), Spania (862), Portugalia (483). România se situează pe locul al 8-lea în clasamentul reacțiilor adverse, cu 210 cazuri.

Cele mai frecvent raportate reacții adverse: stare generală proastă, dereglări ale sistemului nervos central (inclusiv paralizii faciale), dureri musculare, probeleme gastrointestinale, erupții cutanate sau probleme de respirație.

Poți vedea cifrele pentru fiecare categorie de reacții adverse în parte, inclusiv numărul de cazuri care s-au dovedit fatale AICI.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook