Vaccinul Moderna, primul care blochează și dezvoltarea bolii și capacitatea de a transmite virusul

Vaccinul Moderna, primul care blochează și dezvoltarea bolii și capacitatea de a transmite virusul

Un document oficial al Agenției Americane pentru Medicamente (FDA) privind vaccinul dezvoltat de Moderna ar putea reprezenta o veste foarte bună pentru planetă. FDA a publicat rezultatele vaccinului ARN mesager produs de firma americană, iar un document aferent postat de agenție sugerează că acesta poate avea efect asupra reducerii transmiterii virusului. „Este pentru prima dată când avem date despre capacitatea unui vaccin de a încetini transmiterea virusului, este foarte interesant”.

În cursa vaccinurilor, produsul Pfizer/BioNTech este lider. După ce a primit autorizația de introducere pe piață în Marea Britanie, apoi în Canada și Statele Unite, ar putea deveni curând disponibil în țările Uniunii Europene. Eficacitatea este demonstrată, dar apar mai multe întrebări, cum ar fi durata protecției oferite de vaccin și, în special, capacitatea acestuia de a preveni transmiterea virusului. „Pentru moment, există o lipsă de date privind efectele fiecărui vaccin asupra transmiterii”, explică autoritățile, justificând astfel strategia de vaccinare cu prioritate a persoanelor cu risc ridicat.

Neutralizează virusul imediat după infectare

Datele privind vaccinul Moderna ar putea schimba lucrurile. Compania a analizat efectele produsului asupra pacienților asimptomatici. Cercetătorii de la Moderna le-au luat probe din nas pacienților, înainte și după administrarea primei doze. Scopul este de a verifica dacă, după prima injectare, pacienții vaccinați mai aveau urme de virus în nas, semn de contagiozitate. Concluzia documentului publicat de FDA: „Au existat cu două treimi mai puține probe pozitive în grupul vaccinat, comparativ cu grupul placebo, după prima doză, sugerând că unele infectări asimptomatice au fost evitate după prima doză”. Pe scurt, vaccinul Moderna nu numai că protejază indivizii, ci încetinește transmiterea virusului de la persoană la persoană.

Până în prezent, datele vaccinurilor împotriva Covid au arătat că ar putea opri dezvoltarea bolii și, în special, afecțiunile plămânilor, dar capacitatea de a bloca pătrunderea virusului în organism nu a fost încă demonstrată. Înseamnă că am putea fi protejați de vaccin, dar că am rămâne contagioși. „Aceasta este dificultatea, este necesar ca imunitatea oferită de vaccin să permită neutralizarea virusului imediat ce acesta intră în organism, printr-un răspuns imun la nivelul mucoasei respiratorii”, explică cercetătorii.

„Încurajator, dar nu concludent”

Aceste date sunt în prezent parțiale. Ele trebuie completate, în special prin observarea efectelor vaccinului asupra pacienți după a doua injecție, aproximativ douăzeci de zile mai târziu. „Vaccinurile își dezvoltă întregul potențial după a doua doză, ar fi interesant să știm câte persoane mai au „virusul în nas după a doua doză”. Mai ales că rezultatele nu arată o eficiență de 100% asupra transmiterii, unii pacienți testați după a doua doză primind răspuns pozitiv la testele nazofaringiene.

„Este încurajator, dar nu concludent”, judecă un specialist în vaccinuri ARNm: „Moderna este cu o săptămână în urmă față de BioNTech, așa că încearcă să răspundă întrebărilor pe care toate lumea le pune” și, în special, cele legate de eficiența asupra transmiterii. „Chiar dacă eficiența nu este 100%, transmiterea este totuși redusă cu două treimi, nu este neglijabil”. Dacă vaccinul dezvoltat de Moderna se dovedește eficient, ar putea schimba strategia vaccinării în țările europene.

Sursa: L’Express

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook