Teatru: Vezi spectacolul „Caligula” de Albert Camus, gratuit de la ora 19:00

Teatru: Vezi spectacolul „Caligula” de Albert Camus, gratuit de la ora 19:00

Anunțul mult-așteptat… se mai lasă așteptat. Din 15 mai teatrele nu se redeschid, nu încă.
Profităm din plin însă de timpul petrecut în propria sală de spectacol, cea de la tine de acasă, și te invităm la un nou spectacol adus de Teatrul Bulandra aici pe Smart Radio: „Caligula” de Albert Camus și în regia lui Mihai Măniuțiu.

Spectacolul are marele merit de a redimensiona piesa, de a o scutura bine de praf, de a propune o interpretare nouă, complexă, interesantă.
Marcel Iureș constuiește un admirabil personaj antiromantic, mult mai complex și mai interesant decât l-a gândit Camus. El combină subtile nuanțe și sferturi de ton pentru a alcătui un tip hamletian, neîmpăcat cu ieșirea universului din țâțâni („out of joint”) și decis să-l restabilească într-un nou echilibru mental-spiritual. Ca performanță, amintește de Cerkasov în „Ivan cel Groaznic”, iar ca eleganță justifică întru totul premiul primit recent de la Maison Niran.”

Ai ocazia unică să vezi pe scena virtuală actori ca Oana Pellea, Irina Petrescu, Marian Râlea, Ion Besoiu sau Cornel Scripcaru, în costumele Doinei Levinţa.

Săptămâna 4-10 mai este dedicată personajelor masculine care au rămas întipărite în minte oamenilor pentru “nebunia” lor și pentru convingerea sau plăcerea cu care și-au urmărit cauza, două personaje care au reprezentat o sursă de inspirație atât pentru regizorii cât și pentru actorii de pretutindeni.

Vezi „Caligulaaici în regim de live-streaming, gratuit, de la ora 19:00. Ai grijă să-și ocupi locul în sală la timp, pentru că spectacolul nu se poate revedea odată ce stream-ul s-a încheiat. Vizionare plăcută!

Durată: 2h 10

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook