Serul lăcomiei| Moderna vinde vaccinul cu cel mai mare preț de pe piață, deși a primit finanțare federală de 1 miliard de dolari

Serul lăcomiei| Moderna vinde vaccinul cu cel mai mare preț de pe piață, deși a primit finanțare federală de 1 miliard de dolari

Pentru mulți, Moderna este exemplul unui start-up vizionar, de succes, capabil să lucreze pentru binele umanității. O companie de biotehnologie capabilă să dezvolte în câteva luni un vaccin cu eficiență de 94% împotriva Covid-19.

Alții, mai critici, cred că este doar o companie ca celelalte, condusă de dorința frenetică de a face profit. Un obiectiv logic pentru o companie privată, dar discutabil în contextul unui dezastru global și în condițiile în care a beneficiat de un amplu ajutor de stat.

Moderna tocmai a primit Premiul Shkreli, numit după CEO-ul Martin Shkreli, care a cumpărat patentul unui medicament anti-SIDA vechi de 62 de ani pentru a-i crește prețul cu 5.000% – Shkreli execută și o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru fraudă și manipulare de acțiuni.

Acordat de grupul Lown Institute, premiul „recompensează cele mai grosolane exemple de îmbogățire și disfuncție în sănătate”.

În ciuda finanțării federale de 1 miliard de dolari, Moderna a stabilit inițial cele mai mari prețuri de pe piața producătorilor de vaccinuri din Statele Unite. Fiecare doză este facturată cu 32 – 37 de dolari (sau 64 – 74 dolari de persoană, pentru două doze).

„Prin comparație, Pfizer și BioNTech au ajuns la un acord cu guvernul SUA pentru a oferi doze la 19,50 USD fiecare, 39 USD / persoană, 2 doze”, notează site-ul Ars Technica. Și asta în timp ce Pfizer nu a cerut nicio finanțare federală.

Setea de bani

Asaltată de critici, Moderna a trebuit în cele din urmă să își recalculeze prețul, în noiembrie, la 30 USD pentru două doze. Dar Institutul Lown critică „lăcomia” unei companii „care nu are nicio experiență în producția de vaccinuri și a construit vaccinul actual cu ajutorul contribuabililor”.

Afirmații confirmate din Europa. În decembrie 2020, secretarul de stat belgian pentru buget, Eva De Bleeker, a dezvăluit prețurile confidențiale negociate de Comisia Europeană.

AstraZeneca a promis să comercializeze vaccinul la preț de producție (1,78 euro pe unitate), iar prețul a fost negociat la 6,93 euro pentru Johnson & Johnson, 7,56 euro pentru Sanofi / GSK, 10 euro pentru Curevac, 12 euro pentru Pfizer-BioNTech. Și 14,68 euro pentru Moderna, care ar fi încercat în primă fază să obțină 25 – 30 de euro pe unitate.

Moderna are și o altă latură întunecată. În 2016, site-ul american de informații științifice STAT a dedicat o ancheta CEO-ului companiei, Stéphane Bancel.

Americanii îl consideră un șef devorat de ambiție și cuprins de secretomanie, autor al unui management brutal: mai mult de 10 directori concediați într-un an, programe abandonate peste noapte, oameni de știință demiși, etc.

„Cei care au căzut în dezacord cu Bancel s-au trezit excluși de la ședințele cheie, lăsați deoparte până când au demisionat sau au fost concediați, în cele din urmă”, a spus un fost angajat.

Site-ul prezintă, de asemenea, o afacere care seamănă cu un cult: „Unii angajați vorbesc despre Promisiunea Modernei cu un respect care se învecinează cu teama, unii dintre ei comparând tehnologia cu magia”.

Sursa: Slate

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook