Ai fi zis că Abu Kutub, Tatăl Cărţilor, ofta din toţi rărunchii, dacă admitem că o voce care împrumută voci are rărunchi. Oftatul s-a transformat apoi într-un soi de gemete care-ţi rupeau sufletul.
Mulţumit de efect, a împrumutat o voce de actor dramatic şi i s-a adresat motanului nostru: „Tată al Căutării, dă-mi cel mai iscusit şoarece de bibliotecă din alaiul tău! Vreau să-i cer un sfat”.
După câteva clipe de descumpănire, Abu Bahath, Tatăl Căutării, i-a replicat: „Înălţimea ta ar trebui să mă lămurească cam despre ce-ar fi vorba”.
„Despre vise şi vedenii, fireşte”.
„Cum le descrie Tatăl Înţelepciunii, rabbi Maimonide, în tratatul despre profeţie din <Călăuza rătăciţilor>?” a mai vrut să ştie motanul.
„Chiar aşa” s-a înviorat vocea.
„Ei bine, nimeni n-ar fi mai potrivit decât Delta”.
Liliacul sub acoperire, şi-a desfăcut aripile moi, gata să se înfăţişeze în faţa lui Abu Kutub. Numai că Tătăl Cărţilor nu li se arătase în trup, aşa că trebuia să aştepte până-l va auzi.
De parcă i-ar fi citit gândurile, Abu Kutub i-a poruncit: „Va trebui să mă urmezi!”.
„Cum aş putea să te urmez, dacă nu te văd?”.
„Să-mi urmezi raţionamentele, desigur” l-a liniştit.
Delta şi-a strâns aripile, s-a aşezat la poalele vocii şi a întrebat: „Dacă eşti Tatăl Cărţilor, înseamnă că eşti bibliotecar?”.
„Eu sunt Biblioteca”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook