Motanul, zis Tatăl Căutării, privea de pe umărul Angrosistei de Belele cu ochii sticloşi ai împăiaţilor.
Nu vorbise niciodată prea mult, a preferat totdeauna să-i asculte pe ei aberând zglobiu. Acum însă nu-i auziseră vocea din Alep, poate chiar de pe când hălăduiau pe Aleea Lunetiştilor. Ba nu, erau la cină şi motanul i-a informat că vor deveni putred de bogaţi. Apoi le-a vorbit despre o afacere cu trecut în vrac şi le dăduse vestea că devenise asociatul bătrânei. E limpede, delira încă de pe atunci şi ar fi trebuit să observe că nu-i era bine. Ce boală ciudată l-ar fi putut mistui? s-au întrebat. Hotărât lucru nu era covidul, fiindcă nu dădea semne să-şi fi pierdut gustul sau mirosul, nici febră nu arăta că ar fi avut.
Era, pur şi simplu, absent din el însuşi. Lipsea din el de prea multă vreme ca asta să nu-i îngrijoreze. Nu i-ar fi mirat să fi fost o molimă nouă, un virus al indiferenţei, poate unul letal. Sau poate luase o pauză de la realitate, ca să scormonească în el însuşi. După cum se manifesta, miza trebuie să fi fost foarte mare. O comoară? Posibil. Un cuvânt cât o comoară? Plauzibil.
Le era teamă să-l trezească brusc din ceea ce părea a fi o transă prelungită. Dacă nu cumva Povestitorul îl răpise din poveste, ridicându-l până la El, ca să-i dezvăluie, lui şi numai lui, sfârşitul.
Abia când Delta le-a atras atenţia că ajunseseră la mormântul Maharalului, au uitat de motan. Privirile li s-au lipit de leul de pe piatra funerară, de saltul lui îngheţat. Simbolul numelui marelui rabin – Loew, „Leul” – fusese ţinuit acolo, în clipa când încerca să fugă din veşnicie.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook