Vorbindu-i maestrului Honza, liliacul sub acoperire încerca din răsputeri să-l identifice în beznă.
“Ai spus că astăzi e aniversarea Golemului. Nu ţi se pare ciudat că tocmai în această zi…?”,
„Nu e zi, e noapte”.
„… că tocmai în noaptea asta se întâmplă să fim cum toţii aici?”.
„Nu chiar”. Maestrul Honza devenise dintr-o dată scump la vorbă, deci şi mai greu de reperat. Probabil că se şi mişca, pentru că vocişoara lui se auzea parcă de peste tot.
„Ca să pricep cum gândeşti, ar trebui să aflu mai multe despre tine – cine eşti, de unde vii…”.
„Mă mir de întrebare. Doar v-am spus că sunt foarte cunoscut şi nu doar în Praga. Provin din ilustra familie a scutigeridelor…”.
Râsul torenţial al lui Charlie a înecat cuvintele maestrului Honza. Când. într-un târziu, s-a oprit, a strigat triumfător: „Un vierme! În miezul poveştii noastre a intrat un vierme! Un vierme roade din povestea noastră!”.
„Nu sunt un vierme”, s-a auzit, ofensată, vocişoara. „Sunt un chilopod”.
„Adică un vierme, dar cu mai multe picioare!”.
Delta simţea că lucrurile vor scăpa de sub control: „N-avem timp de controverse. Toţi am înţeles, maestre Honza, că eşti de neam mare. Abia acum înţeleg de ce te-am găsit aici. Şi abia acum te cred. Mai are cineva vreo îndoială că ne aflăm în… în măruntaiele Golemului?”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook