Retraşi sub soclul statuii lui Avalokiteshvara, Charlie şi Marele Preţios simţeau privirile Celui Care Se Uită În Jos aţintite pline de compasiune asupra lor.
Trecuse de miezul nopţii. Se risipise şi cântecul care se înfiripa la oră fixă cântându-se pe sine.
Charlie vorbea precipitat, străduindu-se să nu-i fie furate cuvintele de ecoul de sub bolţi şi duse spre urechi care n-ar fi trebuit să le audă: „Chiar crezi că e diavolul? Eu nu exclud deloc să fie un impostor. Unul talentat, nu pot să neg asta. Dar de ce să ne fi dat vechiul tău prieten, Şobolanul de cursă lungă, tocmai pe mâna diavolului? Aminteşte-ţi, el a spus să-l căutăm pe Dresor, nu pe Bibliotecarul Eretic. Dacă Harika, vânzătoarea de seminţe din Piaţa Sultanahmet, ne-a trimis la cine nu trebuie? Ce interes să fi avut bătrâna? Şi mai e ceva – dacă Delta, liliacul sub acoperire, s-a înşelat, recunoscându-l în călătorul cu mască de vânt pe Bibliotecarul Eretic? Deşi, în cazul în care Delta s-a înşelat, Amitra nu se putea înşela, doar i-a spus pe nume…”.
Marele Preţios asculta, privind neliniştit în jur: „I-ai văzut urmele?”.
„Cum adică să-i văd urmele?!”.
„L-am cercetat cu atenţie – paşii lui nu lasă nici o urmă” a destăinuit înfricoşat Marele Preţios. „Iar Amitra – am simţit asta – nu-i poate citi gândurile. Şi personajul n-are nici umbră… Semnele astea arată că este cine spune că este”.
Au simţit brusc că nu sunt singuri şi l-au zărit imediat pe Bibliotecar. Stătea în faţa oglinzii de bronz. Dar oglinda nu-i reflecta chipul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook