Avertismentul lui Kilo i-a făcut să sară cât colo. S-au îndepărtat de cartea care, de pe fundul căruciorului, trimitea acum semnale luminoase – trei scurte, urmate de alte trei lungi şi încă trei scurte.
Orice copil ar fi recunoscut SOS-ul, dar cei doisprezece au început să vocifreze, încercând să se pună de acord dacă li se cerea sau nu ajutorul.
„Suntem obligaţi să răspundem! Ne-o cere… legislaţia internaţională!” a concluzionat Charlie.
„Nu ne putem apropia” a scâncit Lima.
„N-ar trebui să răspundem tot prin semnale luminoase şi să-i punem câteva întrebări?” a propus Bravo.
Charlie i-a tăiat-o scurt: „Nu se obişnuieşte. Trebuie să-i venim urgent în ajutor”.
India era contrariată: „Ce fel de ajutor am putea să-i dăm noi?”.
„Nu pare că ar fi în pericol”, a remarcat Echo.
„Depinde ce înţelegi prin pericol”, s-a precipitat Golf.
„Depinde ce înţelege ea prin ajutor”, l-a completat pedant Delta.
Într-un târziu şi-au adus aminte de Kilo, care amuţise cu ochii dilataţi de groază.
„Tu trebuie să ştii cu ce avem de-a face. Vorbeşte! Nu vezi că ne cere să-i salvăm sufletul?!”, l-a zgâlţâit Charlie.
„Cartea asta n-are suflet”, a gemut Kilo.
Căruciorul s-a oprit cu o ultimă hurducătură.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook