Diavolul ieşise din umbra bolţilor şi prin găurile măştii de vânt ochii îi zâmbeau larg.
Motanul nostru a încercat să se eschiveze politicos: „Vă mulţumim, dar trebuie să ne descurcăm singuri”.
„Poate că trebuie”, i-a tăiat-o scurt diavolul, „dar în acest <trebuie> al Povestitorului vostru am şi eu un rol. Sunt sortit să vă duc la Alep”.
„Nu vă putem deranja pentru atâta lucru”, a insistat din ce în ce mai puţin convins Marele Preţios. Bibliotecarul Eretic îl invocase pe Povestitor într-un fel care îl determina să-i dea dreptate. A făcut, totuşi, o ultimă încercare: „Cum am putea să călătorim împreună, când n-am semnat încă un pact?”.
„Nu sunt agenţie de voiaj. Nu e nevoie de pact să vă duc la Alep”. Vocea mieroasă a Bibliotecarului Eretic a început să se strepezească.
Deşi au crezut că toarce mânios, Zopa mârâia de-a dreptul când a apărut Amitra. Mai întâi şi-a liniştit siameza, după care s-a adresat Marelui Preţios şi celor 12 apostoli ai săi, ca şi când diavolul n-ar fi fost de faţă: „V-am promis că, la plecare, am să vă fac un dar…”.
Apoi, fără grabă, Amitra a pus, cu gingăşie, în laba fiecăruia, câte un bob de nisip.
În viul dimineţii au început să bată gongurile, să scrâşnească moriştile, să sune trâmbiţele. Pe acoperişul lumii, se urnea roata unei noi rugăciuni. În mintea lor, cuvintele nerostite ale Amitrei fluturau ca un steag: „Ce rost rost are să străbateţi lumea, când o puteţi vedea într-un bob de nisip?”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook