„Iată-mă-s!” s-a auzit urletul Zopei. Se repezise dintr-un salt spre Kilo şi îl ţinea captiv, proptindu-i o gheară în gât.
„Îl mănâncă!” s-a auzit şi strigătul Limei. Se înşela. Zopa era cea mai vegetariană siameză din întreaga lamaserie. Şi pentru că n-a spus decât „Iată-mă-s” ca de obicei, dar cu o intonaţie ameninţătoare, era clar că se întâmplase ceva cu totul ieşit din comun.
Numai Amitra, care comunica prin unde cu frecvența de 10 herţi cu Zopa, a înţeles repede: fioroasa, văzându-l pe Kilo cum încearcă clanţa, a crezut că vrea să evadeze. Înţeleapta Amitra a aplanat situaţia şi Zopa s-a retras dar nu cu prea multă convingere.
Ca să o îmbuneze pe Zopa, fiindcă i se părea că o jignise acuzând-o că ar fi vrut să-l mănânce pe Kilo, temătoarea Lima le-a făcut tuturor o propunere menită, credea, să reinstaureze armonia: „Să rostim o rugăciune!”. Doar că nu ştia nici una, aşa că privea fâstâcită când spre Marele Preţios, când spre India.
A început India, cu un timbru de alto:
„Ascultaţi vocile sufletelor noastre, toţi cei cu putere mare,
Voi, cei care aţi fost încoronaţi cu munţi şi râuri puse la cheremul vostru.
Domnia voastră n-a durat decât o clipă, dar plânsul poporului vostru e
fără sfârşit…”.
S-a oprit, cât să-şi tragă tristeţea sufletul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook