O asculta cu atenţie pe Lima. Eco nu minţise când, comparând memoria cu o roată de şvaiţer, i-a mărturisit lui Delta că pricepe.
Lima vorbea fără oprire, cu un ton însufleţit şi emfatic, de parcă un sufleor, poate însuşi Sufleorul, i-ar fi suflat textul: „Care crezi că va fi rolul Angrosistei de Belele, în Fabrica de Prelucrat amintiri?”. A fixat-o pe bătrâna care picotea la umbră. „Va aduna toate amintirile urâte ale oamenilor şi le va restitui bine cosmetizate. Toţi visăm la un trecut mai bun. Înţelegi grozăvia?”.
Echo nu doar că înţelegea, dar încerca şi să înoade mai temeinic constatările Limei. A privit şi el înspre Angrosista pe al cărei umăr drept stătea motanul ca prăbuşit în sine. „Ce legătură ar putea avea motanul cu toate astea?”.
„E clar că-i primul cobai al bătrânei, uită-te la el. I-a smuls amintirile să i le prelucreze. Când cineva îţi ia amintirile, e ca şi cum ţi-ar trage preşul de sub picioare”. Lima simţea că e o comparaţie proastă, dar alta n-avea la îndemână şi mai rămăseseră multe de spus: „Ştii povestea pisicii ungureşti vorbitoare?”.
„Nu”. Echo nu era decis dacă să zâmbească sau să se abţină.
„Psihiatrul meu preferat, Irvin D. Yalom, a tratat una”.
„Ştia ungureşte?”.
„Cine? Pisica?”.
„Nu. Marele psihiatru american”.
„Pisica vorbea engleza, cu un uşor accent. Trăise cel puţin trei vieţi în America. Când a ajuns în cabinetul terapeutului, intrase în a noua şi ultima”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook