Râsul lui Charlie suna de-a dreptul sinistru în liniştea cernită care înfăşurase Alepului. Se îneca de râs, ţopăind în jurul lui Delta: „Tu, expert în ştiinţa ascunderii?! Nu eşti decât un amărât de liliac, care vrea să pară şoarece de bibliotecă!”.
Vocea lui Abu Kutub, Tatăl Cărţilor, l-a izbit drept în moalele capului, făcând să-i îngheţe râsul: „Ştiinţa ascunderii nu e ce-ţi închipui. Încă se discută dacă e o ştiinţă sau o artă. Înseamnă să ai iscusinţa de a piti cea mai mare comoară din câte există în cel mai mic loc din câte cunoaşti”.
„Şi care ar fi cea mai mare comoară?” s-a obrăznicit Charlie.
Abu Kutub a împrumutat un ton doctoral: „O carte, un adevăr descoperit prea devreme, un oraş, un gând…”.
Echo a devenit foarte atent: „Vreţi să spuneţi, Distinsă Voce, că Alepul, adevăratul Alep, a fost ascuns şi asta explică faptul că nu-l găsim?”.
Se dezmorţise şi Alfa: „Poate că Alepul rătăceşte acum prin deşert….”.
Tatălui Cărţilor amâna răspunsul pe care i-l ceruse Echo. Poate că nu-l ştia. Într-un târziu a spus doar, dăltuind fiecare cuvânt: „Universul e de nepătruns pentru cel ce aşteaptă hrana de la altcineva”. Cita din Talmud.
Charlie a crezut că-l poate clătina: „Ce vrei să spui, Abu Kutub? Desfiinţezi cu trufia ta un lung şir de maeştri care ne-au hrănit. Iar pe noi ne învârţi pe degete, după bunul tău plac. De fapt, tu eşti marele expert în ştiinţa ascunderii! De ce nu-ţi putem vedea chipul? Cine eşti?”.
Vocea Tatălui Cărţilor s-a auzit ca trăsnetul într-o noapte toridă:
„Eu sunt cel ce nu sunt!”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook