Rugat să explice Efectul Coriolis, Bravo se foia pe moviliţa unde îi aşezase diavolul, încercând să-şi încropească un loc ex cathedra. Dar n-a apucat decât să spună emfatic „După cum bine ştiţi, Pământul se roteşte în jurul axei sale…”, când moviliţa de sub ei s-a zgâlţâit puternic.
„Cutremur!” a strigat Charlie.
S-au dumirit însă destul de repede că Bibiotecarul Eretic îi aşezase pe spinarea unei arătări careia îi stricaseră somnul şi care a tresărit de spaimă, crezând poate că încă mai visează. Blana ei avea culoarea asfaltului, dar când s-a scuturat se putea deduce că era o hienă dungată, una dintre cele ale căror colţi erau colecţionaţi ca talismane. Părea însă mai bătrână decât Alepul. Ochii ei apoşi încercau să-i vadă.
„Ne cerem iertare, dacă v-am tulburat somnul, dar am fost abandonaţi noaptea în mijlocul drumului şi aşezaţi în spinarea dumneavoastră…”. Motanul nostru aproape striga, bănuind că fiinţa e şi tare de urechi.
„Înţeleg…” a bombănit hiena, deşi era greu de presupus că ar mai pricepe mare lucru.
„Am venit să vizităm un prieten…”, a continuat motanul, simţind că nu trebuie să tacă. „Nu v-am reţinut numele…”.
„Toată lumea mă ştie. Am fost cineva”. Avea o voce atât de fragilă, încât te temeai că n-o să aibă forţa să-i ajungă pe buze şi i-ar putea aluneca în orice moment înapoi pe gâtlej.
Aşteptând să-i afle numele, cei treisprezece trăiau un sentiment confuz, de milă şi repulsie.
„Mă cheamă Nihaya – <Sfârşitul>”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook