„Mi-e teamă să intru” a mărturisit Echo. „E prea multă durere în Albarun”.
„Durere?” s-a strâmbat Charlie. „Glorie, vrei să spui. Atâţia eroi i-au trecut pragul”.
„În ultimii ani, magnificul Albarun a fost adăpost pentru refugiaţii din împrejurimi” i-a replicat Echo.
Charlie s-a hlizit: „Acum înţeleg de ce îl priveşte pofticios Nihaya, ca pe un cimitir cu morminte dezvelite”.
Remarca cinică l-a scos din sărite pe Alfa: „Nihaya e o biată hienă ştirbă. Prada ei sunt cel mult ideile. Să-i mulţumim că face un efort…” (i-a privit compătimitor labele mai lungi din faţă) „…un efort să ne însoţească”.
„Şi să ne protejeze” a adăugat îndatoritor Lima.
„Autorităţile n-au reuşit să spele tot sângele!” s-a revoltat Delta, liliacul sub acoperire. Tăcuse prea mult timp.
“Sângele…” a bombănit Nihaya. „Sângele, oricât l-ai ascunde, strigă. Dacă ciuliţi bine urechile, între toate zgomotele care ies din măruntaiele Alepului – furie, frică, resemnare – strigătul sângelui nu amuţeşte niciodată”.
Bravo a dat din cap că pricepe: „Sângele cheamă sânge, cere să fie răzbunat”.
Hienei ştirbe i-a luat ceva timp să-şi smulgă răspunsul din gâtlej: „Te înşeli, domnule Alfa. 2015 a fost Anul Plecării Bărbaţilor. Nu mai e vorba nici măcar despre răzbunare. Strigătul sângelui ţâşneşte ca o arteziană a amintirii”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook