Invăţase să se roage din cărţile unui iezuit de prin Indiile de Vest şi Lima făcea asta întodeauna înainte de a adormi. Nu de puţine ori adormea rugându-se.
Povestea despre fratele Bruno îl făcuse atât de celebru pe iezuit, încât noua Inchiziţie îi pusese la index toate cărţile. Cel puţin asta înţelesese Lima. Dar pilda intitulată „Rugăciunea broaştei” nu şi-o mai scosese din minte.
… Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a auzit orăcăitul unei broaşte şi, iritat că îi tulbura convorbirea cu Dumnezeu, i-a strigat să tacă. (Era un om atât de pios, încât întreaga fire îi asculta porunca). Dar s-a căit apoi, gândindu-se că, în faţa Celui de Sus, psalmodia lui şi orăcăitul unei broaşte s-ar putea să fie primite cu egală bucurie. Fiecare fiinţă dă slavă cum poate. Altfel, s-a întrebat fratele Bruno, de ce ar exista sunetul pe lume? S-a aplecat peste pervaz şi-a strigat: „Iartă-mă că te-am întrerupt! Cârâie în voie!”. Atunci, tot corul suratelor ei a prins să orăcăie şi, încurajaţi, greierii să ţârâie, bufniţele să uhuie, cucul să îşi strige numele, privighetoarea roşcată să triluie, cănăraşul să ciripească dulce.
Noaptea s-a căptuşit cu glasuri, iar fratele Bruno, spune povestea, a intrat în consonanţă cu universul şi a putut să urce încă o treptă spre Creator.
Fiecare noapte devenise pentru Lima o noapte a fratelui Bruno şi aproape că n-o mai speria nimic. Oriunde s-ar fi aflat, distila fiecare sunet, iar când o răzbea somnul visa că toate făpturile îi continuă rugăciunea.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook