Motanul se muta noaptea dintr-o lume în alta. Înainte să-l fure somnul, simţea cum e tras prin trapa dintre veghe şi vis. Intra mai întâi într-un întuneric călduţ, ca într-un athanor stins. Apoi, pe măsură ce începea să viseze, plumbul minţii lui era trasformat în aur.
Nu mărturisise nimănui, dar în vis lucrurile îi apăreau mult mai clare decât în stare de veghe. Ideile erau sintetice, dezbrăcate de penajul pestriţ al retoricii. Mişcarea însăşi era epurată de gesturi inutile. În acelaşi spaţiu, puteau convieţui mai multe făpturi, ca îngerii pe un vârf de ac.
Simţea că oricând ar fi putut schimba o lume cu cealaltă, numai să vrea.
Când a plecat din Ţara lui Scapăcinepoate şi le-a promis celor 12 apostoli ai săi că vor schimba lumea, asta a şi vrut să spună: că vor schimba o lume cu cealaltă. N-avea încă pretenţia ca ei să-l înţeleagă.
Îndopaţi cu mii de tomuri, şoarecii de bibliotecă se copseseră prea repede. Erau deştepţi, dar nu erau înţelepţi.
În tot timpul acesta, s-a ferit să schimbe prea multe vorbe cu ei, prefera să-i supravegheze crescând şi, la nevoie, să-i treacă dincolo pe toţi odată. Molima îi accelerase planul.
I-a purtat pe graniţa subţire dintre veghe şi vis, mereu sub tirul realităţii. Nedezmeticiţi pe de-a-ntregul, l-au urmat supuşi.
Cu cât lumea asta devenea o pradă mai uşoară, cei 12 aşteptau o minune din partea lui, iar el ştia asta.
În noaptea aceea, motanul l-a visat pe Bibliotecarul Eretic, care îi repeta fără să-şi mişte buzele: „Puterea se caută pe sine”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook