„Noi facem încă umbră pământului”, s-a gândit nu fără o oarecare mulţumire Lima. Se plimba printre pietrele funerare ale vechiului cimitir evreiesc din Praga şi părea singura preocupată de moarte dintre cei 12 apostoli ai motanului.
Nu era, de fapt, copleşită doar de moartea care se înstăpânise peste tot, ci mai ales de fragilitatea vieţii.
Chiar faptul că urma să primească şi ea un mesaj de la Maharal i se părea de-a dreptul lipsit de pioşenie.
Ajunsese la întrebarea fundamentală pe care oricine şi-o pune într-un astfel de loc: care e destinul omului după moarte? Răspunsul cel mai simplu care îi venea în minte: să se întoarcă în pământul din care a fost smuls.
Dar dacă Maharalul mai era capabil să transmită mesaje, înseamnă că el nu murise de tot, a concluzionat Lima. Nu cumva era un goses, cum spun evreii, un om aflat între viaţă şi moarte? În cazul ăsta, era mai mult viu decât mort. Atât de viu, încât dispoziţiile unui astfel de personaj au puterea documentelor pecetluite cu martori.
Sau Maharalul putea fi unul dintre cei care reuşise să întoarcă din drum îngerul morţii schimbându-şi numele. Talmudul spune clar: „Patru lucruri anulează condamnarea la moarte a individului – milostenia, implorarea, schimbarea numelui şi schimbarea purtării”.
Iar dacă Maharalul era încă viu, frumoasa lui piatră funerară păcălea moartea de 411 ani, o lună şi cinci zile.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook