Cozile leilor, capetele vulpilor, heringii nepescuiţi încă, ba chiar şi maestrul Honza, aşa cum şi-l închipuia, ca pe un viermişor narcisiac, se învârteau fără noimă în mintea lui Alfa. Le-a oprit vocea lui Delta: „Ce au a face heringii care n-au fost încă pescuiţi, cum sunt descrişi la 1688, în primul tratat despre bursă, cu mesajul care a apărut la miezul nopţii pe pielea de răsărit a Golemului? Dacă mesajul n-a fost cumva o spuzeală, o erupţie, iar mâna care scrie nici n-a existat…”.
„De unde să încep?”, a întrebat politicos maestrul Honza.
„Ce să începi?”, l-a luat la rost Charlie.
„Adică să vă spun ce cred despre povestea voastră”.
Lima l-a întrerupt bland: „Dragă Honzíček, nu cred că povestea noastră e importantă acum. Trebuie să descifrăm ce mesaj ne-a lăsat o mână care a ieşit din perete, după obiceiul de la curtea împăratului Belşaţar, ca în tabloul lui Rembrandt…”.
„Asta şi vreau. Să decodific pentru voi mesajul. Numai că cifrul unui mesaj e în buzunarul destinatarului, dacă ştii să-l cauţi. Sunteţi, deci, unsprezece şoareci de bibliotecă plus un liliac sub acoperire, conduşi de un motan momentan mut. Am înţeles bine?”.
„Suntem nişte cuvinte care vorbesc între ele, dragă Honzíček. Cred că asta e cea mai bună caracterizare a noastră”.
„Nişte cuvinte care vorbesc între ele? De frică? Precum nişte scufiţe roşii în pădure?”.
„Poate că şi de frică, nu te contrazic”.
„De frica faptului că habitatul vostru – bibliotecile – va dispărea?”. Întrebarea maestrului Honza i-a lăsat mai muţi decât motanul.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook