„Ce înseamnă Golem? Robot?”.

„Nu, Lima, dar ideea e aceeaşi”, a explicat Echo. Pentru Maharalul din Paga, care l-a creat în secolul al XVI-lea, Golem însemna în ebraică <masă amorfă>, <materie brută>. Cuvântul robot a fost inventat tot aici, în Praga, abia la începutul secolului XX, de un saltimbanc al ideilor, Karel Čapek, într-o piesă de teatru SF. Robot vine de la cuvântul slav care înseamnă <muncă>, iar la Čapek era vorba despre nişte androizi buni de corvoadă, fabricaţi în laboratoare”.

„Ce înseamnă maharal?”.

„E un acronim: Morenu ha-rav Leib, adică <Învăţătorul nostru, Rabbi Loew>, o mare autoritate a vremii lui, moralist, cabalist, mistic, matematician…”.  

„De ce a construit Golemul?”.

Lima era tot mai curioasă, iar Echo bucuros să-i răspundă. De fapt, se strânseseră toţi într-un singur buzunar al Angrosistei de Belele şi ascultau povestea.

„A construit Golemul, fiindcă avea nevoie de un ajutor. Comunitatea lui era confruntată cu fel de fel de acţiuni ostile, iar robotul ăsta, Golemul, slujitorul fidel al Maharalului, era ţinut să-i înspăimânte pe duşmani”.

„Cum l-a construit?”.

„Cam aşa cum l-a construit Dumnezeu pe Adam, din lut, doar că, în loc de suflare divină, ca să îl anime i-a înscris pe frunte un cuvânt  – <Emet>, adică Adevăr”.

Bravo s-a mulţumit să adauge: „Un cuvânt înfricoşător!”.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook