Ascultându-l pe Delta, Foxtrot a simţit nevoia să le împărtăşească celorlalţi propria constatare: „După ce autorul dispare, toate cărţile îşi fac de cap”.
Nu l-au prea luat în seamă, preocupaţi să ghicească cine era cea care le transmitea semnale SOS. Cu atât mai mult cu cât Kilo, singurul care ştia, era nu doar mut, dar părea şi surd, fiindcă nu dădea semne că ar fi ajuns până la el vreun cuvinţel din câte îi vâjâiau pe lângă urechi.
„Nu putem afla, dacă nu ne atingem de ea”, a spus Golf. „Înclin să cred că e singura carte care are portretul cititorului pe coperta a patra”. Îi făcuse curioşi şi a continuat mulţumit de sine: „ E <Cartea orelor> şi a fost comandată de ducele Gian Galeazzo Sforza pentru fiul său Francesco, zis Il Duchetto”.
„O carte despre timp?”, a întrebat Lima şi a adăugat: „Ce tată grijuliu!”.
„Nu. O carte de rugăciuni. De altfel, Il Duchetto s-a stins foarte de tânăr, Odată, demult, timpul se măsura în rugăciuni”.
„Şi atunci de ce ne-ar fi atât de ostilă cartea asta?”, a mai întrebat Lima.
„Pentru că, având un singur cititor, şi-l caută cu furie. Dacă nu-şi găseşte cititori, la Judecata de Apoi a Cărţilor e trimisă în iad”, i-a explicat Golf.
Echo, care reflectase îndelung ascultându-i, s-a desprins de grup şi s-a apropiat curajos de carte, alegând minutul dintre semnalele luminoase – trei scurte, trei lungi şi încă trei scurte. Spre stupefacţia tuturor a declarat apăsat: „Nu vă fie teamă. E <Codex Seraphinianus!>”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook