Înaintau în crucea zilei spre vechiul cimitir din Praga – o procesiune gălăgioasă în picoteala oraşului. Pe stradă nu era ţipenie, căldura aruncase peste toate o pătură fierbinte.
Din coada plutonului, Hotel i-a strigat lui Delta care mergea ţanţoş în frunte: „Greşeşti când crezi că <Cimitirul din Praga> e o scorneală patetică!”.
„Te referi la cartea lui Umberto Eco? N-am spus asta!”, a venit prompt replica liliacului sub acoperire.
Dar Hotel nu era dispus să lase o declataţie fără echivoc să-i întrerupă şirul argumentării. „Pe mine autorul ăsta m-a învăţat ceva preţios”. A făcut o pauză ca să fie sigur că toţi ciulesc urechile. „M-a învăţat, citez: atunci când toate faptele par integral explicabile şi verosimile, povestea e falsă”.
„Nimic din ce ni se întâmplă nouă nu pare explicabil şi verosimil”, a remarcat înciudată India.
„Deci, povestea noastră e cât se poate de autentică”, a concluzionat Hotel.
„Nu neg că ar fi autentică”, a interveit şi Alfa. „Dar care e povestea noastră?”.
„Iată, în sfârşit, ceva ce merită aflat”, i-a persiflat Charlie.
De la mijlocul plutonului s-a auzit vocea Limei: „Nu spuneaţi voi că suntem nişte cuvinte care vorbeasc între ele? Cum am putea avea noi o poveste?”.
„Citez din memorie: nu trebuie decât să vorbeşti despre un lucru ca să îl faci să existe”. Hotel a tăcut apoi, mulţumit de sine.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook