„Casa din Ceaţă e o poveste?”, l-a întrebat Delta pe Câinele Negru.
„Într-un fel. Eu am găsit Casa după ce am citit povestea. Poate şi pentru că sunt doar un strigoi”.
Liliacul sub acoperire s-a grăbit să-l conteazică afectuos: „Nu fii modest, eşti un mare strigoi!”.
„Îţi mulţumesc”, i-a răspuns Cîinele cu modestie. „Voiam să spun doar că e vorba despre năluca unei case şi nu mi-a fost greu s-o găsesc. Al şaptelea felinar de la casa lui Kafka, pe Uliţa Aurarilor”.
„Uliţa Alchimiştilor”.
„Spune-i cum vrei. Se cheamă Casa din Ceaţă, pentru că fiinţele ca voi n-o pot zări decât într-o zi cu ceaţă. Întemeietorii oraşului au construit-o şi o păstrează pentru ultimul om”.
„Ultimul om…? Asta nu cumva e una dintre poveştile tenebroase ale lui Gustav Meyrink?”.
„Fireşte. Însă, dacă ştii să cauţi, orice poveste îşi are dublul în realitate. Sau invers?”.
Delta era din cale afară de încurcat: „Dacă intru în Casa din ceaţă, trebuie să urmez galeriile subterane ale poveştii lui Meyrink. Şi, din câte îmi amintesc, toate duc la Golem”.
„La Golem şi la Maharal, într-adevăr”.
„Dar, dacă vreau, pot ajunge la Golem şi fără să trec prin Casa cu Ceaţă…”. Delta s-a oprit ca muşcat de o revelaţe. „Nu spuneai că Bibliotecarul Eretic se îndrepta spre ghetou? La Golem a vrut să mă aducă şi mi-e teamă că ştiu ce are de gând…”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook