Bravo, cel poreclit aşa după a doua literă din alfabetul fonetic al NATO, dormea-dus şi visa cireşe de Ariha. Cum erau? Roşii ca sângele proaspăt închegat. Cele mai gustoase din lume, dulci ca o rugăciune primită.
În vis, lui Bravo i s-a părut că aude motorul unui camion. S-a văzut apoi urcat sub prelată, între nişte bidoane cu ulei marca Al-Hassan, „Mărinimia”. A socotit că într-o oră va fi în Ariha. În vis se făcea că adoarme sub prelata camionului.
Apoi, s-a trezit visând că a ajuns chiar în mijlocul orăşelului Ariha – Ierihonul sirian fără trâmbiţe. Nevăzând nici un zid în picioare, a înţeles că era singurul care sosise într-un loc din care plecaseră toţi fără ţintă, iar cei care rămăseseră îngrăşau pământul.
Nu semăna, totuşi, cu acele oraşe-fantomă, fără gust, fără miros, părăsite în ordine şi de bună voie. Încă mai păstra căldura trupurilor, parfumul patetic al florilor de cireş şi parfumul ascuţit, întărâtat, al seminţelor de cardamon. Moartea însăşi duhnea a parfum ieftin.
A început să gândească strategic. Era la sud de Idlib, locul cel mai bun în care poţi tăia rutele de aprovizionare ale inamicului. A alunecat pe toboganul visului, până în urmă cu un an, în noaptea de 29 ianuarie. Regimul vâna rebeli din avion, bombardând orbeşte piaţa, casele, o moschee, spitalul, o grădiniţă, o şcoală. Ariha se topea în flăcări, dar în cotloanele somnului său era rece ca într-un sertar de morgă.
L-a cuprins sentimentul acut că visează şi că trebuie neaparat să se trezească. A început coşmarul deşteptării, în care dădea din visul că s-a trezit în visul că s-a trezit în visul că s-a trezit, bâjbâind disperat să mai nimerească drumul înapoi.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook