Atent la tot şi dornic să epateze, Hotel l-a întrebat pe Delta: „Vom vedea locul despre care vorbea Umberto Eco în <Cimitirul din Praga>?”.
„Locul ăla era doar în mintea personajului său. Noi chiar ne ducem acolo”.
„Vedem şi ceasul ale cărui limbi se mişcă invers?”, a insistat Hotel.
„Ceasul ăla e un oximoron. Noi mergem să ne întâlnim cu Golemul. Nu toată lumea vrea asta?”. Delta a fixat-o pe Angrosista de Belele: „Şi tu! Doar că nu vrei să spui de ce”.
„O să aflaţi şi singuri”, i-a aruncat bătrâna peste umărul pe care îl aşezase cu mare grijă pe motan. „Să mergem! Nu-mi place să pierd vremea. Timpul meu e mai preţios decât bijuteriile coroanei”.
S-au urnit în şir indian, cu liliacul sub acoperire în frunte.
Hotel turuia în continuare: „Nu vă ascund că sunt puţin angoasat. Umberto Echo scrie că doisprezece mari rabini se întâlnesc la mormântul Maharalului, la miezul nopţii, şi…”.
„Suntem în miezul zilei!”, i-a tăiat-o Delta. „Umberto al tău fabulează la greu”.
Hotel a luat-o ca pe o jignire personală: „Şi starea de <euforie amnezică> e tot o invenţie? Dar <rememorarea disforică>? Suntem avertizaţu ce o să simţim în cimitir, iar noi luăm totul lejer”.
„Ce înseamnă rememorare disforică?”, a întrebat Lima.
„Un sentiment de tristeţe profundă amestecată cu teamă. Cam ce simţi când îşi aminteşti ceva ce nu-ţi convine”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook