Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliett, Kilo şi Lima, botezaţi astfel de motan după alfabetul fonetic al NATO, erau numai urechi. Bezna din măruntaiele Golemului îi făcea să se simtă ca într-o gaură neagră. Bibliotecarul Eretic, care pretinsese consecvent că e diavolul, urma să răspundă la întrebarea ce interes ar avea, tocmai el, să-l învie pe Golem.
„Am să vă spun mai întâi o poveste. De fapt, nu e o poveste. S-a întâmplat în a doua jumătate a secolului trecut. N-am fost de faţă, am citit relatarea la a doua mână. Luaţi ceea ce vă spun ca pe o parabolă. Maestrul Honza va fi bucuros s-o consemneze pe pielea de miazănoapte a Golemului…”.
Bibliotecarul Eretic şi-a dres vocea cât să semnaleze că începe povestea: „Un încercat jurnalist italian, pe numele său Indro Alessandro Raffaello Schizogene Montanelli, s-a întâlnit la Veneţia cu Dos Passos, controversatul romancier american. În timpul interviului, Montanelli a făcut o remarcă pe care n-o comentez – <La fiecare rateu al unui motor tuşeşte diavolul>. Dos Passos n-a înţeles metafora – <Diavolul? Care diavol? Ce înţelegeţi prin diavol?!>. Şi atunci jurnalistul a făcut pentru sine o remarcă excepţională – <Nu pot avea încredere într-un om care nu-l recunoaşte pe diavol, iar dacă aş fi Dumnezeu l-aş trimite în iad ca să-l cunoască>. Desigur, Indro Alessandro Raffaello Schizogene Montanelli a exagerat puţin. N-ar fi trebuit Dos Passos să se ostenească până în iad – eu sunt pretutindeni. Giovanni Papini, cel care a relatat întâmplarea în capitolul X al monografiei pe care a avut bunăvoinţa să mi-o dedice, a adăugat această frază, la care v-aş ruga să reflectaţi: <Un artist care nu este familiarizat cu diavolul, chiar dacă numai pentru a-l îndepărta şi a-l învinge, nu poate fi un artist adevărat>”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook