Au intrat în pădurea de pietre funerare cu strângere de inimă. Timpul trecuse peste ele ca o furtună, aplecându-le în toate direcţiile. Era acel tip de linişte în care auzi istoria gâlgâind în conductele lumii.
În vechiul cimitir evreiesc din Praga era răcoare. Zăduful rămăsese la porţi şi se zgâia printre zăbrele.
Nu scotea nimeni nici un cuvânt. Se opriseră ca Delta să se poată orienta sau să se reculeagă înainte de a-i duce la mormântul Maharalului.
Alfa s-a uitat spre cer. I se părea că ar fi trebuit să vadă rotindu-se acolo nişte corbi. Înţelegea că e o prostie – ce să caute corbii într-un loc unde de multă vreme oamenii se transformaseră în lut? În cap îi zornăia morişca unor cuvinte – „Şarpele călăreşte glasul corbului” – şi nu-şi mai putea aduce aminte unde le citise. Încerca din răsputeri să stabilească măcar cu aproximaţie momentul astrologic. Lumea nu ieşise, credea el, de sub conjuncţia lui Saturn cu Marte, conjuncţia epidemiilor. Sub Zodia Covidului, constata, planetele înţepeniseră. „În ce zi a săptămâni suntem?”, s-a întrebat, simţind că de asta atârnă deznodământul destinului său.
Bravo reflecta la deşertăciune, cu vorbele înţelepţilor: „Suntem ca o picătură care cade din găleată sau ca pulbere pe o cumpănă…”.
Charlie se întreba cum şi-au închipuit maeştrii Cabalei că Dumnezeu ar fi putut crea lumea cu primele zece litere ale alfabetului.
Echo închisese ochii şi răsucea în minte, pe toate părţile, o frază din Cartea Splendorii: „Dumnezeu pregăteşte leacul înainte de a aduce boala”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook